EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT CA AVOCAT STAGIAR
ŞI A PERSOANELOR CARE S-AU DEFINITIVAT ÎN ALTE PROFESII JURIDICE
SESIUNEA APRILIE 2026
Comisia Națională de Examen
PROCES VERBAL
din data de 11 mai 2026
privind soluționarea contestațiilor la punctaj, formulate de candidații care s-au prezentat
la examenul din data de 26 aprilie 2026
În conformitate cu prevederile art. 25 și 26 din Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice,
Comisia națională de examen,
Analizând contestațiile la punctaj la testul tip grilă de la examenul pentru calitatea de avocat stagiar și de la examenul pentru calitatea de avocat definitiv, precum și opinia comisiei de soluționare a contestațiilor la punctaj,
CONSTATĂ ŞI, RESPECTIV, DISPUNE URMĂTOARELE:
I. În urma reverificării tuturor lucrărilor candidaților care au formulat contestații la punctaj, s-a constatat că nu există diferențe între punctajul inițial acordat și punctajul rezultat în urma reverificării.
II. În baza opiniei comisiei de soluționare a contestațiilor la punctaj, se resping toate contestațiile formulate de candidații care s-au prezentat la examenul din data de 26 aprilie 2026 a examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice.
III. Lista cu rezultatele obținute de candidați, publicată la data de 04 mai 2026, devine lista finală a rezultatelor obținute la examenul de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea aprilie 2026.
IV. Prezentul proces verbal se publică pe pagina web a U.N.B.R. și a I.N.P.P.A. și se comunică consultantului tehnic al examenului.
PREŞEDINTELE COMISIEI NAȚIONALE DE EXAMEN
Articolul Rezultatele soluționării contestațiilor la punctaj formulate de candidații la examenul de primire în profesia de avocat, care s-au prezentat la proba de examen din 26 aprilie 2026 apare prima dată în UNBR.