UNBR organizează conferința „Protecția avocatului în cadrul procedurilor de prevenire și combatere a spălării banilor”

Uniunea Națională a Barourilor din România organizează, în data de 5 mai 2026, ora 14:00, la Grand Hotel Bucharest – sala Fortuna, etajul 21, o conferință dedicată uneia dintre cele mai sensibile și actuale teme pentru exercitarea profesiei: aplicarea normelor AML* și protecția avocatului în acest context.

Evenimentul își propune o abordare clară și aplicată asupra obligațiilor care decurg din Legea nr. 129/2019, precum și asupra limitelor acestora, în raport cu secretul profesional, independența avocatului și rolul său în procesul judiciar.

Într-un context în care cadrul normativ devine din ce în ce mai complex, iar presiunile de conformare cresc, conferința oferă:

• clarificări privind situațiile în care avocatul devine subiect al obligațiilor AML
• delimitarea între activitatea de consultanță și cea de apărare în proceduri judiciare
• explicații privind aplicarea reglementărilor sectoriale UNBR și a procedurilor de control
• o perspectivă actualizată asupra evoluțiilor europene în materie

Potrivit cadrului legal, avocatul este supus obligațiilor AML doar în anumite tipuri de activități expres prevăzute, nu în exercitarea dreptului la apărare sau în cadrul procedurilor judiciare.

Speakeri:

• Traian Briciu – Președinte UNBR
• Mihai Baco – Vicepreședinte UNBR
• Daniel Fenechiu – Vicepreședinte UNBR
• Danny Bârdan – Consilier UNBR
• Raluca Amza – CMS Cameron McKenna
• Anca Pușcașu – Țuca Zbârcea & Asociații

Lista este în curs de actualizare.

Participarea este gratuită, în limita a 80 de locuri disponibile.

📌 Înscrierea se realizează prin Aplicația Tabloul Avocaților (https://www.ifep.ro). După conectare, pe prima pagină găsiți evenimentul.

________________

AML* = anti-money laundering / împotriva spălării banilor

Articolul UNBR organizează conferința „Protecția avocatului în cadrul procedurilor de prevenire și combatere a spălării banilor” apare prima dată în UNBR.